Seminarul “Alchimie Internă Longmen România 2011” va fi susținut în intervalul  03-12 Septembrie 2011, în România de către Asociația Orientalis și îl are ca invitat de onoare pe Maestrul Wang Liping, actualul transmițător al învățăturilor grupării taoiste Longmen (Poarta Dragonului) din cadrul școlii taoiste a Realității Complete.  Seminarul va fi susținut în limba chineză și va fi tradus în limba engleză.

În cadrul acestui seminar se vor preda tehnici de alchimie internă utilizate în școala Longmen.  Practica include exerciții în mișcare (mers taoist și schimburile energetice cu copacii) și tehnici meditative.

Timpul total de practică zilnică este de 6-8 ore distribuit uniform pe tot parcursul zilei.

Obiective si beneficii

Obiectivul major al practicii alchimiei interne este asigurarea supraviețuirii conștiinței și a independenței ei după părăsirea definitivă a corpului fizic. Chiar dacă

posibilitatea atingerii acestui obiectiv poate fi supusă discuției, este de netăgăduit faptul că practicanții, chiar și începători, pot beneficia de transformarea radicală a configurației corpurilor fizic, psihic și mental chiar din primele stadii ale practicii.

Participanții pot obține unele beneficii imediate după cum urmează:

  • Deschiderea meridianelor, a canalelor principale și a punctelor importante din palme și cap
  • Purificarea energiei qi proprii
  • Amplificarea câmpului energetic și mental
  • Posibila deschidere a celui de-al treilea ochi (și vizualizarea florii de aur) (vezi http://en.wikipedia.org/wiki/The_Secret_of_the_Golden_Flower)

Pe termen lung, corelat cu continuarea practicii acasă, participanții vor putea:

  • Să mediteze ușor un timp de minim 90 de minute sau chiar mai mult
  • Să își mărească capacitatea de stocare a energiei în dantian-ul inferior
  • Să aibă mai mereu prezență de spirit și să poată astfel evita mai ușor situațiile critice, periculoase, din viață
  • Să își definească și să utilizeze noi percepții relative la organele și structura internă a corpului
  • Să își crească senzitivitatea la perceperea și manipularea energiei qi

Dupa seminar

După încheierea seminarului participanții vor rămâne cu o metodă coerentă pentru continuarea practicii acasă și vor putea participa, de asemenea, la întâlnirile periodice de practică organizate de Asociație. În cadrul acestor întâlniri nu se va percepe taxa de instruire ci numai participarea la cheltuielile ocazionate de întâlniri (chirie sală – numai dacă este cazul). Practica de acasă și de la întâlnirile periodice are rolul de a susține și extinde beneficiile obținute până la seminarul ce va fi organizat în anul 2012

 

Longmen si Realitatea Completa

Ramura Longmen este o grupare a puternicei şcoli taoiste a Realităţii Complete, care a integrat taoismul, budismul şi confucianismul într-o nouă formă de taoism. Taoismul Realităţii Complete s-a extins, în cele din urmă, pe tot cuprinsul Chinei în Evul Mediu şi îşi continuă existenţa şi în zilele noastre. În ultimii zece ani au fost traduse în limba engleză numeroase texte şi lucrări clasice făcând parte din această şcoală.

Gruparea taoistă a Porţii Dragonului, al cărei succesor este Wang Liping, a fost un vlăstar al tradiţiei Nordice a Şcolii Realităţii Complete. Întemeietorul ei în secolul al treisprezecelea este maestrul Chang-chun, care a fost unul dintre cei mai străluciţi discipoli ai lui Wang Chongyang. Chang-chun, Maestrul Eternei Primăveri, a fost unul din înţelepţii care l-a sfătuit pe Genghis Khan să păstreze vechea civilizaţie a Chinei după cucerirea sa de către mongoli, cu peste opt sute de ani în urmă. Genghis Khan l-a numit pe Chang-chun supraveghetor al religiilor în China, gruparea Porţii Dragonului jucând astfel un rol esenţial în conservarea culturii chineze.

Mai multe detalii despre acest seminar pe site-ul asociatiei Orientalis.

adminEvenimenteSeminarul “Alchimie Internă Longmen România 2011” va fi susținut în intervalul  03-12 Septembrie 2011, în România de către Asociația Orientalis și îl are ca invitat de onoare pe Maestrul Wang Liping, actualul transmițător al învățăturilor grupării taoiste Longmen (Poarta Dragonului) din cadrul școlii taoiste a Realității Complete.  Seminarul va...Spirit and body in balance